Ar fi trebuit sa ne intre trupul in putrefactie de ceva vreme.
Nu mai avem creier. Nu mai avem picioare, nu mai avem trup iar noi ne prelungim agonia de a exista in virtutea inertiei existentiale. Romania la acest moment reprezinta ultimele reminescente elecrice intr-un corp de broasca supus testelor de laborator pentru a exemplifica unei clase primare conceptul de arc reflex in nerv.
Nu m-ar mira sa ne ducem pe apa sambetei nici macar cu un scancet, precum un miel injunghiat in ajunul Pastelui. Nu mai suntem constienti de mult de propria noastra fiinta.
Atat timp cat avem furajul sub nas ne comportam ca niste porci pusi la ingrasat. Apropierea cutitului de grumaz nu ne trezeste instinctul de supravietuire si murim tacuti si lasi.
Vazand lasitatea noastra generalizata nu ma mai mira de ce am reusit noi, romanii, sa fib cobaiul unui experiment istoric precum comunismul.
Am crezut ca motivul nefiintei noastre s-ia gasit sursa in zecii de ani de comunism, fenomen care ne-a distrus radacina si sesnsul istoric. Nu este adevarat! Suntem ceea ce suntem si devenim in timp ca urmare a trasaturilor noastre esentiale manifesta istoric: suntem lasi, lenesi, iresponsabili inca de la inceputuri.
Ca atare, nu putem sa ne croim un alt drum decat unul de sluga.
